Drag imi e tare sa ma las purtata de ganduri printre amintiri minunate din alti ani. Drag imi e sa revad mica plantatie de mur, cu plantele puternice – multe dintre ele trecute prin mainile mele – hotarate sa nu se lase doborate de provocarile naturii. S-o revad dupa ani, sa-mi amintesc cum se prezenta pana mai ieri…
Drag imi e tare sa retraiesc experiente cu care m-am identificat din prima, desi nestiutoare. Pe care le-am iubit apoi… Drag mi-e sa le privesc cu mintea si sa le simt, asa cum simt mirosul de iarba proaspat cosita sau stropii reci de ploaie pe pielea golasa.
Tare mi-e draga azi, asa cum s-a transformat fosta plantatie de mur, cu-nfatisarea ei adulta – marea mea dragoste, cea dintai si cea de pe urma. Care zi dupa zi, sezon dupa sezon, an dupa an, a crescut si s-a dezvoltat asemeni unei fetiscane… azi, femeie.
E bucurie nemasurata sa ating lastarii vigurosi si incarcati de mure proaspete. Parca pana nu demult erau abia niste plantute firave, ingropate in tarana, pentru care fiecare adiere plutea ca o grea amenintare.
E si mai mare bucurie sa admir cum palcuri de mure coapte umplu lastarii de culoare si arome. Sunt zemoase unele. Altele, abia inrosite, incapatinandu-se parca sa se coaca, ar vrea sa mai copilareasca…
De la cateva plante, la o plantatie de mur
Pare mult si totusi nu e de cand am privit intrebatoare primii butasi de mur… plantati cu nepricepere, dar cu mult drag, in solul aproape arid la vremea aceea.
A fost un prim an in care nu stiam cat vor creste plantele sau daca vor trece cu bine de prima iarna, de primul inghet. Nu stiam nici ce aveam de facut cu noii lastari care abia daca-si gaseau suflul printre buruieni mult prea vartoase ce-i napadeau.
Si a trecut primul… A venit al doilea an, apoi un altul…
Au urmat mai multe plante, zeci, sute, mii. Apoi si alte soiuri… Si foarte multa truda sub arsita soarelui, iar uneori sub ploaia neiertatoare de toamna tarzie. Dar cu speranta si incredere ca in curand voi avea rasplata pentru toata aceasta grija. Cu speranta si incredere sa ajung sa privesc si sa gust primele fructe coapte pe plantele adulte.
Au venit si fructele… Aproape un miracol, as spune. Ferme si totusi zemoase, de un negru lucitor, asteptand zilele de recolta.
Si-au mai trecut ani… Si boli pe ele, si geruri, si inghet. Apoi furtuni si puhoaie de ape. Dar au rezistat cu toatele.
Dupa alti ani de provocari ale naturii, mica plantatie de mur s-a extins cu alte soiuri, plantate de asta data cu mai multa indemanare si pricepere.
Daca pe primele le iubeam – Thornfree si Thornless Evergreen, pe acestea din urma le ador. Sunt soiurile Chester si mai cu seama Loch Ness – pentru mine, top of the top. Insa poate fi doar chestiune de gusturi.
Nu vad nimic mai bun decat fructele de Loch Ness. Cu gustul lor decis, usor acrisor si muuuult dulceag. Suculente, dar cu o tinuta ireprosabila dupa recoltare.
Cum este azi cultura de mur?
Azi, dupa grelele incercari ale trecutului, plantatia a ajuns mai frumoasa ca niciodata. Indiferent de soi, in marea lor majoritate, plantele sunt productive. Probabil, o recompensa neasteptata, platita cu asteptarea…
Nu e de mirare la cat de multa grija si osteneala au necesitat. Irigatii pe vreme secetoasa sau in perioada de fructificare, taieri de rodire, curatarea vechilor lastari, stropiri periodice impotriva daunatorilor etc.
Cert este ca se tin bine plantele mele…
Traiesc pentru ele, respir sa le mai pot vedea si mi-e dor de racoarea cu care ma cuprinde umbra lor atunci cand imi plimb agale pasii admirandu-le…
Cu darnicie, continua sa ma bucure cu dulceata inconfundabila a murelor proaspete, cu gust rustic, foarte aproape de al murelor salbatice.
E o minune azi plantatia, cu totul. Ca o splendida doamna, pedanta, ingrijita si cocheta, mereu cu buclele-n ordine, mereu zambitoare si cuminte sa-si duca la bun sfarsit rolul…
E locul meu aproape de ele, sunt plantele mele de suflet. Sunt amintirea si trecutul meu. Sunt prezentul. Iar daca plec, le voi regasi un maine tot acolo unde ieri le-am lasat…
Le iubesc. Asa cum sunt. Cu buruieni, cu iarba, cu insecte… Cu panze de paianjen tesute printre ramuri. Le iubesc pe noapte si pe zi, cu fructe, sanatoase, roditoare, inverzite, dar si cu boala-n ele… Le iubesc in orisice conditii. Si nu pot alminteri…